În aceste zile, când vom consemna unul dintre cele mai însemnate evenimente din istoria României şi a naţiunii române, este de datoria noastră de a ne întoarce cu gândul la cei care la mijlocul sec. al XIX-lea au realizat Unirea Principatelor – Moldova şi Muntenia. Printre promotorii activi ai acestei idei au fost şi scriitorii basarabeni, unii dintre ei – Alecu Russo, Alecu Donici şi Bogdan Petriceicu-Hasdeu – stabiliţi cu traiul în dreapta Prutului. Este bine cunoscută contribuţia lui Alecu Russo în promovarea ideii Unirii Principatelor. El a fost printre semnatarii a două documente importante elaborate la Braşov în mai-iunie 1848 de către refugiaţii politicieni din Moldova: „Prinţipiile noastre pentru reformarea patriei şi Proclamaţia Partidului Naţional către români”. Punctul 6 al Prinţipiilor prevedea „unirea Moldovei şi a Valahiei într-un singur stat neatârnat românesc”. Este pentru prima oară când într-un document oficial revoluţionar se cere Unirea Principatelor într-un stat unitar, independent. Dânsul a fost un luptător consecvent pentru idealurile naţionale, autorul impresionatului poem în proză „Cântarea României”, al „Amintirilor şi Cugetărilor”, dar şi al altor scrieri prin care s-a învrednicit din partea lui G. Ibrăileanu cu calificativele – „om complet… spiritul cel mai liberal pe care l-au avut românii”.
În perioada luptelor pentru înfăptuirea Unirii Principatelor, Alecu Donici colaborează cu ziarele unioniste „Steaua Dunării” şi „Buciumul”. Aici el a publicat unele fabule şi poezii care propagau ideea Unirii: „Vaporul şi calul”, „Presura” ş. a. Poeziile sale „La Ceahlău” şi „Dorinţa românului” din 1862 constituie o susţinere elocventă a cauzei Unirii. Unele catrene din poezia „Dorinţa” au fost preluate şi reproduse în trecut în revista „Viaţa Basarabiei”, iar în prezent – în săptămânalul „Literatura şi Arta” cu titlul „Rostiri adânci”.
La fel, B. P. Hasdeu, stabilit în anul 1858 în Iaşi, angajat plenar în lupta decisivă pentru realizarea Unirii. În scrierile sale, dânsul se sprijinea pe ideile promovate de părintele său, Alexandru Hajdeu, în epistola către români publicată în ziarul „România”. De menţionat că Alexandru Hajdeu, locuind în Basarabia, a fost acela care a susţinut financiar primele publicaţii periodice ale anului. „Epistola către români este un adevărat manifest de adeziune totală la cauza întregului neam românesc”, spunea el.
Literaţii trăitori în Basarabia nu aveau nici libertatea şi nici posibilitatea de a publica, de a-şi exprima atitudinea faţă de această problemă de interes general, deoarece în regiune lipsea presa în limba vorbită de populaţia băştinaşă. De aceea literaţii basarabeni nu aveau altă soluţie decât să îşi publice operele sale în revistele şi ziarele din principatele româneşti, aşa cum a procedat şi B. P. Hasdeu. Constantin Stamati publica în „Foiletonul Zimbrului” din Iaşi din 20 februarie 1855, una din cele mai inspirate creaţii ale sale, poemul „Dorinţă sau videnie” şi publicat în variantă definitivă în volumul său „Muza Românească”, Iaşi, 1868, sub titlul „Dorul de Patrie. Dedicat României”. Dar entuziasmul autorului determinat de această izbândă epocală a conaţionalilor din principate era umbrit de regretul sau exprimat într-o poezie anexată poemului şi întitulată „Un român înstrăinat” în care el îşi deplângea propriul destin şi totodată destinul Basarabiei desprinse în anul 1812 de la matca neamului românesc.
În acelaşi context al interesului intelectualităţii basarabene faţă de Unirea Principatelor trebuie luată în seamă şi publicarea poeziei „Hora Unirii” de Vasile Alecsandri în buletinul oficial „Basarabskie oblastnâie vedomosti” din 8 octombrie 1860, în traducerea rusească a unui tânăr literat, Apolonarie Filatov, ca şi includerea poeziei respective de către publicistul Gheorghe Gore, în unul din articolele sale consacrate lui Vasile Alecsandri apărut în acelaşi buletin de pe 24 februarie 1868, de data aceasta în original şi în expunere liberă în limba rusă. Aceasta a şi constituit motivul înlăturării lui Gheorghe Gore din postul de redactor al buletinului de mai sus. Faptele expuse dovedesc că literații basarabeni au făcut ceea ce-a fost posibil şi imposibil pentru realizarea Unirii Principatelor, act politic prin care s-a pus bazele statului naţional român.
