Copiii şi tinerii români de pretutindeni au posibilitatea să participe la un festival-concurs de poezie și proză cu tema: „Gânduri despre MAMA”. Coordonatorul de proiect, Elena Chise, a menționat pentru IPN că acest eveniment are menirea să valorifice potențialul creativ al copiilor și tinerilor prin promovarea exprimării dragostei, afecțiunii și recunoștinței pentru mamă în limba română.Concursul cuprinde trei categorii de vârstă: 6-10 ani, 11-14 ani, 15-18 ani. Fiecare copil/tânăr poate participa în concurs cu cel mult două lucrări (poezie sau/și proză) în limba română pentru fiecare secțiune, cu titluri la alegere, inspirate din numele concursului („Gânduri despre MAMA”). Creațiile participanţilor sunt aşteptate la adresă de e-mail: ganduridespremama@gmail.com până pe 25 februarie.
Din juriu vor face parte personalități notorii: scriitori, profesori universitari. Elena Chise precizează că la ora actuală au fost recepționate lucrări din diferite colțuri ale Moldovei și Germaniei. La fel, organizatorii au fost contactați de Asociații partenere din Olanda, Italia, Belgia care doresc să participe.
Festivitatea de premiere se va desfășura online. Căștigătorii concursului vor primi seturi de cărți și diplome digitale de participare, iar creațiile acestora vor fi difuzate la posturile de radio în limba română și publicate în Ziarele Românești din Diaspora.
Festival-concurs de poezie și proză cu tema „Gânduri despre MAMA” este organizat în premieră de Asociaţia Germano-Română LITERA Bruchsal din Germania cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii.