Situaţia epizootologică şi epidemiologică. Menţionăm cu îngrijorare că în ultimii ani situaţia epizootologică la rabie se menţine destul de încordată, fiind cauzată, în mare măsură, de neefectuarea activităţilor de diminuare a numărului de vulpi şi a cîinilor fără stăpân.
Ultimul caz autohton de rabie a fost depistat în 2003, la un copil, care a fost muşcat de un jder în timpul încercarilor de a-l prinde. După asistenţă medicală, nici copilul, nici părinţii nu s-au adresat. În 2010 rabia s-a înregistrat la o persoană din Ocniţa, care s-a îmbolnăvit în Federaţia Rusă.
Rabia (turbarea) este o boală larg răspândită. Anual din cauza acestei boli în lume mor mai mult de 50 de mii de persoane. Aproximativ 95% din decese au loc în ţările din Asia şi Africa. Boala este cunoscută din antichitate. Studiile ştiinţifice despre turbare încep cu lucrările lui Paster, care la sfârşitul sec.19 a demonstrat că sistemul nervos central este sediul principal al virusului rabic.
Rabia este o zooantroponoză (boală cu transmitere de la animale la om), provine de la animalele carnivore sălbatice şi domestice şi se transmite la om prin contactul direct cu saliva infectată (prin muşcături, zgârieturi). Fiind eliminat cu saliva animalului turbat, virusul rabic pătrunde în organismul uman sau la alt animal prin plăgile create de muşcături. Un timp oarecare virusul rămâne la locul inoculării, apoi prin fibrele nervoase ajunge în ganglionii spinali, se începe multiplicarea lui, afectarea măduvei spinării şi a creierului – sistemului nervos central. Multiplicarea abundentă are loc în creier, iar de acolo – tot pe cale nervoasă virusul ajunge în celulele glandei salivare ale mucoasei bucale.
Perioada de incubaţie – timpul din momentul muşcăturii şi până la apariţia primelor semne de boală, este variabil – 3-8 săptămâni, însă poate fi şi mai mare. Boala începe cu senzaţii de dureri, prurit, furnicături în locul muşcăturii, dureri de cap, excitabilitate, insomnie, uneori tristeţe, lipsa poftei de mâncare, vărsături, halucinaţii, febră, frică de lumină. Perioada de manifestare a bolii se caracterizează prin excitare nervoasă, iar constricţia laringelui şi faringelui duce la hidrofobie (frică de apă), aerofobie.
Boala durează, în mediu, 3-6 zile, moartea survine, fără excepţie, prin insuficienţă respiratorie, cardiorespiratorie.
La animale boala se manifestă prin 2 forme: rapidă-furioasă şi liniştită-paralitică. Animalele bolnave devin agitate, pot să înghită obiecte necomestibile – pietre, paie, lemne. Fiind libere, fug de acasă, muşcă alte animale şi oamenii. Sunt foarte periculoase muşcăturile pisicilor. Animalul bolnav moare în primele 4-5, maxim 10 zile. Bovinele, ovinele fac turbare cu fenomene de excitaţie nervoasă şi paralitice. Carnivorele sălbatice bolnave îşi schimbă comportamentul – pierd frica de oameni şi câini, vânează ziua, uneori se dau prinse.
Transmiterea infecţiei. În multe ţări, de regulă, câinii sunt principalele surse de infecţie pentru om. În alte ţări ca surse de infecţie rabică servesc liliecii. În Moldova aceasta întâietate le revine vulpilor. Numărul excesiv de vulpi condiţionează apariţia lor în localităţi, în fâşiile forestiere adiacente, unde sunt frecvent întreţinute erbivorele domestice (ovinele, bovinele, caprinele) şi fiind deseori agresate, îndeosebi de vulpile bolnave, devin în continuare şi ele surse de infecţie pentru oameni.
O sursă importantă de răspândire a rabiei prezintă şi câinii fără stăpîn, numărul cărora a crescut în special în localităţile urbane. De acest fapt sunt vinovaţi, în mare măsură, înșişi oamenii, care deseori îşi trădează prietenii patrupezi, alungându-i în stradă.
Cine sunt ameninţaţi de această boală. În condiţiile RM s-au îmbolnăvit de rabie persoanele care au încercat să prindă animale sălbatice ca vulpea, dihorele, jderul, de asemenea persoanele agresate în diferite împrejurări de câini, pisici şi care, ulterior nu au întreprins măsuri de securizare personală, fie din necunoaşterea acestora, fie din neglijenţă faţă de sănătatea sa.
Situaţia epizootologică şi epidemiologică. Menţionăm cu îngrijorare că în ultimii ani situaţia epizootologică la rabie se menţine destul de încordată, fiind cauzată, în mare măsură, de neefectuarea activităţilor de diminuare a numărului de vulpi şi a cîinilor fără stăpân.
Ultimul caz autohton de rabie a fost depistat în 2003, la un copil, care a fost muşcat de un jder în timpul încercarilor de a-l prinde. După asistenţă medicală, nici copilul, nici părinţii nu s-au adresat. În 2010 rabia s-a înregistrat la o persoană din Ocniţa, care s-a îmbolnăvit în Federaţia Rusă.
Acordarea asistenţei antirabice. În raionul Ungheni asistenţa antirabică este asigurată de medicul traumatolog, responsabili de această activitate. Anual, în instituţiile medicale se adresează 4500-5000 persoane afectate de diferite categorii de animale. În dependenţă de categoria animalului ce a provocat leziunea şi localizarea acesteia, persoanelor în cauză li se acordă asistenţa antirabică respectivă. Tratamentul profilactic este efectuat gratuit cu vaccin antirabic concentrat şi, la necesitate, cu imunoglobulină specifică.
Măsuri de profilaxie. Un element esenţial în menţinerea bunăstării epidemiologice la rabie îl constituie respectarea unor simple, însă eficace măsuri de comportament în cazul traumelor provocate de animale. Ele constau în spălarea abundentă a rănii cu apă curgătoare şi săpun, prelucrarea rănii cu tinctură de iod. Prin efectuarea acestor proceduri se asigură înlăturarea masivă a virusului rabic din rană.
O altă măsura eficientă este adresarea imediată după asistenţă medicală pentru a primi, la necesitate, tratamentul specific – vaccinul antirabic, de altfel destul de efectiv. Anual – 130-150 persoane sunt agresate de animale cu diagnosticul confirmat de rabie şi datorită tratamentului primit, supravieţuiesc, ce confirmă eficacitatea adresării operative după asistenţă medicală şi vaccinării antirabice. Numai prin vaccinare se poate evita un sfârşit tragic al unei muşcături, uneori banale, incorect apreciată de unii pătimaşi.
În profilaxia rabiei este importantă şi contribuţia populaţiei, autorităţilor publice. Astfel fiecare stăpân, conducător de instituţie, organizaţie ce întreţin animale sunt obligaţi să asigure imunizarea anuală contra rabiei a câinilor, pisicilor aflate în posesie, să respecte regulile de întreţinere a acestora. Totodată autorităţile competente, administraţiile publice locale trebuie să contribuie cu măsuri eficiente la diminuarea numărului de vulpi şi animale vagabonde.
Eforturile specialiştilor instituţiilor medicale la acest capitol sunt direcţionate spre majorarea gradului de conştientizare de către populaţie a necesităţii vitale de adresare după asistenţă medicală în cazul traumelor provocate de orice categorie de animale. În Republica Moldova există suficiente rezerve de vaccin şi ser antirabic pentru realizarea măsurilor de imunoprofilaxie şi tratament necesare.
