Despre Elena Doamna mai puțin se cunoaște sau foarte puțin, cu toate că a fost alături de Marele Făuritor al României Moderne – Alexandru Ioan Cuza. De aceea voi încerca să scot în vileag unele trăsături din viața și activitatea ei, deloc neînsemnate pentru zilele noastre.
Elena Cuza, soția domnitorului Alexandru Ioan Cuza, a fost și un om politic, dar mai ales, a întreprins o neobosită activitate de filantropie. S-a născut în vara anului 1825, la 17 iunie, la Iași. Tatăl ei, Iordache Rosetti, era fiul cunoscutului mare vornic cu acelaș nume, Iordache Rosetti, din ținutul Vasluiului. Mama Elenei a fost Catinca Rosetti, născută Sturdza, originară din Miclăușeni, județul Iași, fiica cunoscutului om politic și de cultură român Dimitrie A. Sturdza. Frumoșii ani ai copilăriei Elena și i-a petrecut la țară, în casa unchiului Constantin Sturdza, adică a fratelui mamei ei, apoi în casa bunicului de la Miclăușeni, logofătul Dumitrache Sturdza, tatăl mamei Elenei. În acele timpuri obârșia conta, astăzi nu mai contează în virtutea funcțiilor în stat.
La vârsta de 14 ani, în 1839, revine în Iașul natal pentru a-și continua învățătura și educația. Aici a întâlnit tineri sub influența marilor idealuri de libertate și unitate națională. Anume în mijlocul acestui tineret extraordinar Elena Rosetii-Sturdza l-a și întâlnit pe Al. Ioan Cuza.
La 30 aprilie 1844, căsătoria lor a fost oficiată, ea având atunci 18 ani împliniți, iar mirele – 24 de ani. Din acel moment și până în ultima clipă a vieții sale, Elena Cuza și-a dedicat toate gândurile și simțămintele, întreaga ei putere de muncă și de sacrificiu acestui om, precum și marilor idealuri pe care viitorul domnitor a fost chemat a le înfăptui.
Dubla alegere a lui Al. Ioan Cuza la 5 ianuarie 1859 ca domn al Moldovei și la 24 ianuarie al aceluiași an ca domn al Munteniei a impresionat-o profund pe Elena Cuza, care a înțeles perfect importanța acestui act în istoria poporului român. Ea a urmărit în permanență ce se întâmplă în Principate, începând cu măsurile înnoitoare din domeniul culturii și educației, la care a avut un aport nemijlocit, până la măsurile cele mai radicale din 1864, când a fost decretată legea rurală, prin care s-a desființat iobăgia și a demarat reforma agrară.
În calitate de soție a domnitorului, ea a încurajat pe toate căile înflorirea literaturii și artei, fiind o aliată de nădejde, în special a lui Vasile Alecsandri, Dimitrie Bolitineanu, Costache Negri, Grigore Alexandrescu, a ilustrului pictor român Teodor Aman, autorul celebrului tablou ”Cea din urmă noapte a lui Mihai Viteazul” etc.
În anul 1862, după proclamarea oficială a orașului București – capitala statului unitar român, Elena a vizitat mai multe așezăminte și instituții social-culturale. Profund impresionată de cele văzute, ea a hotărât să înființeze în Bucurețști un mare azil destinat creșterii și educării copiilor orfani, care cuprindea trei școli: profesională, normală și de gospodărie. De aceea, la 18 iulie 1862 a și fost emis decretul cu privire la înființarea Azilului Elena Doamnnă din București. Pentru ridicarea clădirii Elena a donat o primă sumă în valoare de 1000 de galbeni. Bineînțeles, din propriile venituri, transparent și nici într-un caz de tipul cel de azi din Republica Moldova.
Cu același devotament și dăruire de sine, ea și-a urmat soțul în lungul exil prin Europa după abdicarea lui de la tron la 11 februarie 1866 în rezultatul conjurației pregătite de ”monstruoasa coaliție”, fiindu-i un sprijin sigur. După moartea lui Al. Ioan Cuza la 15 mai 1873 la Heidelberg, în Germania, la doar 53 de ani, Elena și-a făcut din cinstirea soțului o datorie sfântă. Petrecându-și ultimii ani la Piatra Neamț, ea a continuat, din modestele-i posibilități, actele de ajutorare a celor săraci, donând anumite sume de bani pentru întreținrea unor spitale, școli, case de copii etc. În ianuarie 1909, cu prilejul sărbătoririi în plan național a aniversării a 50 de ani de la Unirea Principatelor Române, Elena Cuza mărturisea: ”Sunt fericită când aud că Țara sărbătorește Unirea și pe Cuza-Vodă… slăvindu-se de către cei de azi actele mari și frumoase ale celor de ieri”.
Elena Cuza a încetat din viață la vârsta de 84 de ani în 1909. Deși se hotărâse de a se organiza funeralii naționale, înmormântarea s-a desfășurat în conformitate cu dorința defunctei: modest, fără mari ceremonii. Mormântul se află în s. Solești, județul Vaslui. În memoria ei o stradă din Iași se numește Elena Doamna, iar în orașul Soroca îi poartă numele o școală profesională.
Pentru că a trăit cu demnitate, cu dragoste de Țară și a știut să răspundă înaltelor obligațiuni ce i-au revenit, numele Elenei Cuza pentru totdeauna va rămâne înscris în istoria neamului românesc, alături de cel al domnitorului Unirii Alexandru Ioan Cuza și ale celor care au luptat cu toată dăruirea pentru înfăptuirea marilor idealuri naționale. Vom avea noi oare astfel de personalități demne de urmat? Numai Dumnezeu ne poate ajuta prin rugăciunea noastră.
