Anul 2014 pleacă în istorie şi în ajunul anului nou, unul şi mai fericit decât acesta, vreau să vă împărtăşesc visul meu. Îi scriu doar copiii scrisori lui Moş Crăciun, de ce n-aş putea şi eu să-mi permit aşa ceva? Eu aş dori ca viaţa noastră să se transforme într-o campanie electorală nesfârşită, să fim întotdeauna iubiţi aşa cum am fost aceste două luni scurte. Vreau ca în fiecare zi, aruncându-şi pe umeri scurteicuţele colorate, cei suspuşi să se grăbească la întâlnire cu noi, fără a se gândi la lucru, la timpul pierdut, la orele de prânz. Vreau să vină la noi, să ne bucure cu discuţii despre viitorul luminos, să ne bată pe umăr, să ne îmbrăţişeze, să ne ia cu binişorul, să se fotografieze cu noi ca amintire, apoi fotografiile să le plaseze pe site-ul „Laudă-te singur, laudă-te cum poţi, laudă-te, altfel n-ai să poţi trăi”. Şi toţi privesc aceste poze, scriu comentarii la ele că am avut noroc de această dragoste, tot scriu, ca noi şi mai mult să credem în sentimentele oamenilor cu scurte, să fim convinşi că e o dragoste nepieritoare. Îmi doresc atât de mult ca primele persoane în stat, punându-şi şorţurile, să ne servească în restaurante. Vreau ca la pragul casei să ne aducă plicuri cu bani care ne vor ajunge măcar pentru cele mai elementare lucruri, nu de alta, dar mi-i ruşine să spun că drept amintire despre alegerile parlamentare mi-a rămas doar un calendar, şi acela mototolit, deoarece prea mult s-au străduit să-l strecoare în apartament prin crăpătura uşii.
Dar, vorbind serios, într-adevăr, doresc foarte mult să ne apucăm de construirea statului nostru după modelul şi asemănarea celui european, vreau să nu fim ameninţaţi nici de extremism, nici de corupţie, nici de naţionalism, nici de fascism, să lucărm în linişte în numele ţării, în numele nostru, al copiilor şi nepoţilor noştri, altfel ne aşteaptă veşnicul pas leninist înainte şi doi înapoi. Vreau să nu mai fie împărţite posturile în conformitate cu un algoritm absurd, ci doar în baza profesionalismului şi priceperii de a lucra, să nu fie decoraţi cu portofolii pentru devotament faţă de partid, azi – faţă de unul, mâine – faţă de altul. Vreau să nu rămân cu gura căscată auzind că un cizmar a fost numit croitor, iar un cofetar – cosmetician. Copiii să nu se afle în grija bunicilor şi mătuşilor, ci a mamei şi tatei, ca floarea naţiunii, cum au fost declaraţi cei plecaţi peste hotare, să se întoarcă acasă. Vreau să nu mai dorim a împinge plicuri cu bani drept recunoştinţă pentru lucrul făcut de specialist contra salariului dat de stat, iar dacă leafa nu-l aranjează, să se ducă şi să-şi deschidă o întreprindere particulară. Vreau, vreau, vreau ca dumneavoastră, stimaţi cititori, cei care aţi devenit sensul vieţii noastre, a lucrătorilor ziarului, să fiţi sănătoşi şi să ne întâlnim din nou la anul viitor.
