Dacă e să ne amintim cele spuse recent de una dintre eroinele rubricii „Tête-à-tête” , într-adevăr, nu trebuie să scâncim. Trebuie să ne mândrim. Să ne mândrim cu faptul că de bine-de rău reuşim să întreţinem ţara şi o armată de funcţionari cu salarii bunicele. Dar nu ar fi rău, dacă nu şi-ar fixa ei singuri aceste salarii, ci noi. La urma-urmei, cel puţin să stabilim cuantumul impozitului pe venit din salariile lor, ca să nu fie ca şi al nostru, al muritorilor de rând, care avem câte 3000-4000 de lei, din care, după achitarea tuturor impozitelor şi asigurărilor, puţin ce rămâne.
Trebuie să ne mândrim cu faptul că în ţară există asistenţă medicală, putem spune, tot pe banii noştri. Acum iată, ne bucură că, din mijloacele medicinei prin asigurare, vor mai fi reparate 100 de spitale şi centre de sănătate, se vor procura mijloace de transport şi utilaje. Ce-i drept, noi credeam că din banii noştri vom fi trataţi, dar, cum se vede, mai întâi trebuie să construim, să reparăm, să cumpărăm utilajul necesar şi abia după aceea vor mai vedea dacă merităm un tratament normal pe banii noştri sau va trebui să mai adăugăm din propriul buzunar.
La fel e şi cu învăţământul. Poate ar fi cazul să introducem învăţământul prin asigurare, adică, cu plată, doar totuna plătim cotizaţii în asociaţiile şcolare şi pe clase, din aceşti bani vopsim, zugrăvim, schimbăm perdelele, cumpărăm bănci. Mai plătim pentru arenda manualelor şi aproape în fiecare an „ne bucură” că plata de arendă a scăzut, dar pe urmă aflăm că s-a redus doar din cauza că manualele sunt folosite deja 5-7 ani şi s-au răscumpărat de câteva ori pe seama plăţii de arendă. E stranie şi ridicolă lumea, cum ai da, plătim pentru învăţământ, dar el, nu se ştie de ce, se numeşte „gratuit”.
Tot aşa e la grădiniţe. Aceleaşi asociaţii adună bani pentru reparaţie, boilere, jucării, perdele, nu mai zic de restul, pentru care colectăm şi fără de care nu ne putem lipsi, în speranţa că… Care speranţă? Iar la această întrebare trebuie să răspundă fiecare părinte. Nu e vorba doar de grădiniţe, ci şi de şcoli, de universităţi.
Şi cât de mult trebuie să fim mândri de noi, doar fără mijloacele noastre modeste nu se realizează niciun proiect. Nu contează despre ce e vorba, de construcţia unui drum sau unui apeduct. Ce să mai vorbim, dacă gunoiul de pe stradă nu poate fi cărat fără cei doi lei ai noştri. Deci, mulţumim nouă, celor, al cărui leu se varsă în hazna şi în buzunarul republicii noastre.
