La 27 februarie 1917, în urma acțiunilor revoluționare a forțelor democratice din Rusia s-a prăbușit Imperiul țarist absolutist. Acest eveniment avea să răstoarne din temelii vechea ordine socială și politică din Rusia și să trezească la o viață nouă popoarele fostului imperiu, inclusiv românii basarabeni.
Ca urmare a politicii de deznaționalizare și de rusificare, promovate de Imperiul țarist, clerul din Basarabia, în mare parte, se îndepărtase de popor.
Devenise în realitate o pătură socială cu interese de grup, deosebite și străine de cele ale poporului pe care îl păstoreau. Dar am comite o gravă greșeală, dacă am susține că întreaga preoțime basarabeană era străină de năzuințele naționale ale băștinașilor. Grație strădaniilor preoțimii cu sentimente naționale, la Chișinău funcționa Tipografia eparhială, redeschisă în octombrie 1906, în care se imprimau cărți de slujbă și de învățătură în limba română. Prin ianuarie 1908, la insistența clerului, începe să apară la Chișinău „Luminatorul”, prima revistă bisericească în limba română, publicație care a contribuit la trezirea conștiinței naționale și la promovarea intereselor clerului și ale credincioșilor din Basarabia. În această ordine de idei, semnificativ este și convocarea, la Chișinău, în zilele de 19-25 aprilie 1917, a primului congres al clerului din Basarabia.
În ajunul congresului, publicistul ardelean, Onisifor Ghibu, a lansat un apel „Către preoțimea moldovenească”. Apelul cuprindea prevederile de program ale Partidului Național Moldovenesc, creat la 9 aprilie 1917, în problema bisericească: naționalizarea bisericii, autonomia ei, mitropolit moldovean în fruntea Bisericii din Basarabia, introducerea învățământului bisericesc și oficierea serviciului divin în limba română. La adunările și congresele convocate la acea perioadă se cerea tot mai insistent „independență” Bisericii basarabene, adică desprinderea de sub tutela Moscovei. Arhimandritul Gurie Grosu, viitorul Mitropolit al Basarabiei românești, susținea la o conferință: „Biserica trebuie să devină un izvor de cultură națională… Preotul trebuie să fie cel mai bun apărător al națiunii…”.
La aceste îndemnuri au răspuns cu tot sufletul ieromonahul Dionisie Erhan, starețul mănăstirii Suruceni, Vasile Gobjilă, protoiereul județului Chișinău, preotul Andrei Marafa din Cotiujenii Mari, preotul Alexie Mateevici, profesor la Seminarul Teologic din Chișinău, autorul imnului închinat limbii române, protoiereul Constantin Popovici, redactor-șef al revistei „Luminatorul”.
Este știut faptul că ideea creării unui parlament al Basarabiei a încolțit în inima intelectualilor basarabeni, paralel cu evenimentele revoluționare din Rusia. În ciuda atitudinii ostile a Rusiei față de mișcarea națională din Basarabia, militarii moldoveni și-au desfășurat lucrările congresului lor în Casa Eparhială din Chișinău, dovedind prin aceasta interesele cvasicomune ale militarilor și bisericii.
Congresul a decis formarea unui organ reprezentativ, Sfatul Ţării, care îşi începe activitatea la 21 noiembrie 1917, la ora 12.00. Înainte de a începe şedinţa în Capela care se află în acelaşi palat, în partea lui din stânga a fost oficiat un Te-deum în limba română de către episcopul-vicar de origine rus, Gavril Cepur al Cetăţii Albe şi de arhimandritul Gurie. Toate rugăciunile, toate cântările au fost săvârșite în limba română. Cu acest prilej s-a sfinţit primul Drapel naţional – Tricolorul, iar corul protoiereului Berezovschi a interpretat imnul naţional „Deşteaptă-te, române!”.
Biserica din Basarabia a fost reprezentată în Sfatul Țării de protoiereul Alexandru Baltaga, figură de înalt rang și prestigiu a preoțimii basarabene, care a numărat printre cei care au votat Unirea. După Actul Unirii Basarabiei cu România din 27 martie 1918, Biserica basarabeană, după o perioadă de discuții, acțiuni și cu toată împotrivirea Moscovei, a trecut sub oblăduirea canonică a Bisericii Ortodoxe Române. La 21 februarie 1920, Congresul general al Bisericii basarabene, întrunit la Chișinău, a ales pe arhiereul Gurie Botoșaneanul, vicarul Mitropoliei Moldovei și Sucevei, ca arhiepiscop al acestei arhiepiscopii. Arhiepiscopul Gurie Grosu era fiu al brazdei, român-moldovean de baștină din Nimoreni, Lăpușna.
Pe 22 iunie 1922 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a înființat două eparhii noi în Basarabia: Episcopia Hotinului (cu județele Hotin, Bălți și Soroca), având reședința la Bălți, și Episcopia Cetății Albe (cu județele Cetatea Albă, Ismail și Cahul), având reședința la Cetatea Albă.
Un moment important în cultura teologică din Basarabia o constituie înființarea Facultății de Teologie din Chișinău în anul 1926, pe data de 8 noiembrie, încadrată în arealul Universității „Al. Ioan Cuza” din Iași. La ea au activat profesori cu renume din vechea Românie, ca Vasile Radu (Vechiul Testament), Gala Galaction (Noul Testament), Nichifor Crainic (Istoria literaturii religioase).
Pe data de 23 mai 1927 Adunarea eparhială de la Chișinău adresează Sfântului Sinod cererea ca Arhiepiscopia Chișinăului să fie ridicată la treapta de mitropolie și modalitatea ridicării arhiepiscopului Gurie la rangul de mitropolit. Astfel, pe data de 21 aprilie 1928, potrivit hotărârii Sfântului Sinod, prin decret regal, arhiepiscopul Gurie Grosu a fost ridicat la rangul de mitropolit al Basarabiei.
Prin acești ierarhi, egumeni și protopopi români, prin introducerea și implicarea prevederilor Statului de organizare a Bisericii Ortodoxe Române din 1925, prin Facultatea de Teologie din Chișinău, prin seminarul teologic cu profesori iscusiți, prin numeroase publicații bisericești în limba română s-au înregistrat o serie de realizări în sectorul vieții bisericești din Basarabia.
Este profetică expresia românească, precum că toate se petrec din „voia lui Dumnezeu” și „cu ajutorul lui Dumnezeu”. Prin urmare și Marea Unire și-a realizat temeinica desfășurare urmată de această legitate. Nu întâmplător mai mulți istorici susțin ideea că: „principalul naș al Unirii a fost Biserica” după Vasile Țepordei. Lucrând pentru ajungerea idealurilor creștine în mijlocul poporului basarabean, Biserica a lucrat implict și pentru ajungerea idealurilor naționale ale acestui popor.
Toată această activitate misionar-pastorală și cultural-națională a încetat în vara tragicului an 1940, ca urmare a pactului Molotov-Ribbentrop, încheiat la 23 august 1939. Basarabia și Bucovina de Nord, cu ținutul Herța au fost încadrate de Uniunea Sovietică. Mitropolia Basarabiei este desființată brutal și întregul ei teritoriu ajunge sub jurisdicția Patriarhiei Moscovei. După ciuntirea teritorială a Basarabiei, în favoarea Ucrainei de către nomenclatura comunistă ruso-ucraineană, la 2 august 1940, la Moscova se lansează așa-numita RSS Moldovenească, în prezent R. Moldova.
Biserica strămoșească, rămânând în continuare sub oblăduirea Patriarhiei Ruse. Dan Puric, celebrul actor român, ne avertizează: „Dacă statul și conducătorii lui o iau razna, biserica trebuie să asigure neamul”. R. Moldova, parte a Basarabiei răpite, unde statul de drept lasă mult de dorit, clerul bisericesc este capabil să asigure neamul. Sau va rămâne în continuare la cheremul unor politicieni, care vin, se duc. Politicieni, în aparență, mari creștini, dar, în realitate, deseori certați cu morala și legea creștină.
„Aduceți-vă aminte de faptele înaintașilor voștri, ca să puteți lua mărire mare și nume veșnic” (din Sfânta Scriptură)
