Vom face cunoştinţă cu Violeta Petre, o doamnă foarte luminoasă, bună şi deşteaptă, care pune mult suflet în tot ce face, directoarea Centrului de Resurse şi Atragerea Investiţiilor al raionului Ungheni, liderul organizaţiei „Femeia pentru viitor”, preşedinta coaliţiei ONG-urilor din raion.
— Cine v-a pus acest nume primăvăratic?
— Surorile mele. Când m-am născut eu, cea mai mare avea 10 ani, cea mijlocie – 8. Cu mult înainte de naşterea mea ele au făcut fişe medicale şi în una din ele figura Violeta Bucătaru. Aşa că numele deja mă aştepta.
— Jocul surorilor de-a medicina erau o mărturie a dragostei faţă de mama?
— Aşa e. Mama noastră toată viaţa a lucrat în domeniul medicinei: felcer în Bereşti, apoi asistentă medicală la policlinica pentru copii, noi întotdeauna îi simţeam lipsa.
— Mama dvs. e un om minunat. Ce aţi moştenit de la ea?
— Tatăl nostru la fel a fost un om foarte bun, receptiv, gata să ajute fiecăruia. Cred că am moştenit sufletul de la el, de la mama – simţul dreptăţii, să trăieşti nu doar pentru sine, ci şi pentru oameni.
— Produceţi impresia unei persoane calme.
— Viaţa m-a învăţat multe. Eram emotivă, impulsivă, iar acum ştiu a-mi controla emoţiile care întotdeauna sunt pozitive. Mă străduiesc să îndreptăţesc oamenii, să nu le port pică, să nu acumulez tot ce-i negativ.
— Povestiţi-ne despre familia dvs.
— Soţul meu se străduie să lucreze ca să avem cu ce trăi. El e din Bucureşti, constructor, lucrează peste hotare, e un om foarte bun. Avem două fiice. Cea mai mare are 18 ani, iar mezina – 8.
— Ce specialitate aveţi?
— În copilărie visam să devin medic, îi ajutam cu plăcere mamei. În suflet aşa am şi rămas medic. Dar când am absolvit clasa a zecea, am intrat la facultatea de economie, am învăţat jumătate de an şi m-am transferat la filologie. Apoi am avut norocul să fiu inclusă într-o grupă de 10 persoane care au studiat la Şcoala de Antropologie din Bucureşti. Era foarte interesant.
— Aţi început să înţelegeţi mai bine omul?
— Pot spune „mai voluminos”. Am obţinut foarte multă informaţie diversă. Cu regret, viaţa mea nu a devenit mai uşoară, ce-i drept, multe lucruri au devenit mai înţelese.
— De unde a apărut denumirea „Femeia pentru viitor”?
— Nu sunt feministă, deşi consider că femeia este forţa motrice a societăţii. Dacă bărbatul ştie ce trebuie de făcut, femeia ştie cum trebuie de făcut. Am început cu aceea că am adunat femeile care aveau o anumită experienţă în acest domeniu. Am fost expert într-un proiect naţional şi în sate întâlneam femei care nu ştiau nimic despre drepturile lor. Atunci am decis că societatea trebuie instruită. În prezent, participăm în campania ONU împotriva violenţei asupra femeilor, pregătim un proiect de abilitare a femeilor, deoarece multe se plâng că nu au de lucru, aşteaptă alocaţii. Dar oare cum îşi creşteau copiii bunicile noastre şi nu se plângeau de nimic?
— Proiectele sunt o necesitate spirituală sau o posibilitate de a câştiga în plus?
— Sunt proiecte cu bugete minime, unde trebuie să faci totul pe baze obşteşti, ele sunt anume pentru etapa la care ne aflăm noi – schimbarea mentalităţii în societate, priceperea de a administra finanţele.
— Ce vă doriţi?
— Îmi doresc puţin de tot – pace, linişte, bunăstare, să fim toţi împreună, dar deocamdată nu reuşim. În plus, munca îmi aduce satisfacţie.
— De ce la noi nimic nu reuşeşte?
— Cred că ne lipsesc relaţiile sincere între oameni, bunătatea. Nu cred că e vorba doar de factorul material. Am fost în Lituania. Pe oameni îi uneşte ideea, toţi sunt adunaţi în jurul bisericii şi nu e vorba doar de credinţă. La noi, mai degrabă, nu e credinţă, ci religie, e mai mult în exterior decât în interior. Parcă toţi dorim binele, dar bine nu este. Trebuie fiecare să înceapă de la sine, să lucrezi asupra ta, e nevoie de puţină bunătate şi cultură în plus.
