Să nu credeţi că ceea ce am să vă povestesc e un banc, deşi povestea care mi s-a întâmplat într-adevăr e anecdotică. Am decis s-o împărtăşesc şi cititorilor ziarului „Unghiul”, nu doar pentru a le face voie bună, ci să le fie şi altora de învăţătură.
Acum nu e o problemă să pleci în Europa, problema constă în faptul că noi acolo suntem străini, nu ştim pe unde să mergem şi ce să facem. În primul rând, nu ştim cum să folosim toaletele lor. La noi – să luăm chiar oraşul nostru, Ungheni – în genere acestea lipsesc şi fiecare se descurcă cum îl duce capul, dar dacă pe cineva, în plină stradă, îl apucă nevoia, el singur e de vină. Iar în toaletele civilizate ne pricepem doar să apăsăm butonaşul.
Cred că puţini dintre dvs. aţi avut ocazia să vedeţi toaletele „ultramoderne” de pe străzile oraşelor europene şi chiar să le folosiţi, pe când eu am avut „norocul” şi până în ziua de azi, când îmi amintesc, mă apucă tremuriciul. Vara trecută, în sfârşit, am plecat cu prietena să văd Europa cea lăudată şi ne-am dus în Austria, la rudele ei. Într-o zi, după ce ne-am plimbat mult timp prin oraş, am hotărât să facem o vizită în una din cabinele confortabile. Când ea a ieşit din minunea de veceu, eu m-am repezit într-acolo, iar uşa după mine s-a închis. Din toate părţile a început să fâşâie nu ştiu ce, să ţâşnească aer fierbinte, să curgă apă, iar când eu, speriată, eram gata să-mi fac treburile, uşa s-a deschis şi până eu m-am dezmeticit ce să fac – să o iau la fugă dezbrăcată sau nu ştiu ce, uşa s-a închis. După spaima trasă nu mai doream să fac ceva, doar uşa putea să se deschidă din nou.
După aceea mi s-a explicat că atunci când prietena mea a ieşit din cabină, trebuia să mai aştept un timp, să nu intru imediat. Toaleta trebuia să se închidă, să se dezinfecteze, să se spele şi să deschidă uşa următorului vizitator. Iar eu m-am băgat peste program şi ea mi-a aranjat o „cameră de gazare”.
Mai târziu, gazdele noastre au povestit multe cazuri ridicole despre noi, descendenţii din URSS, care ştiu doar să folosească latrina din curte. Iar în toaletele de import totul e programat. Sunt cu fotoelemente şi mai ştiu eu ce, când tehnica reacţionează la picioarele de pe podea, iar ai noştri, dimpotrivă, preferă să se caţere cu picioarele pe vasul de clozet, iar computerul deştept crede că în cabină nu este nimeni şi procedează aşa cum e programat – deschide uşile, omul sare pe podea şi maşina „înnebunită” uneori blochează uşa. Atunci omul începe să sucească tot ce se suceşte şi să apese tot ce se apasă făcând astfel şi mai rău. Fiţi deci amabili cu toaletele europene – lor nu le place graba.
