La finele săptămânii trecute, la Bumbăta, au avut loc mai multe competiţii sportive. Gazdă a fost gimnaziul local, iar la întreceri au participat și elevi de la Pârlița (Gimnaziul „Ion Vatamanu” şi Liceul Teoretic „Alexei Mateevici”).
Competiţiile au fost dedicate sărbătorii tradiţionale Ziua Europeană a Sportului. Printre probele sportive s-au numărat jocul de dame, minifotbalul, ridicarea greutăţii , lupta ”trânta”.
Locul I la dame l-a câştigat Victoria Florea din Bumbăta, iar cupa la fotbal a revenit de asemenea gimnaziului local. Au fost menţionaţi şi oaspeţii din Pârliţa.
”Între echipe pe tot parcursul activităţii s–a menţinut prietenia şi voia bună, iar la sfârşit toţi participanţii au fost serviţi cu chifle şi ceai”, a declarat Domnica Florea, organizator, Gimnaziul Bumbăta.