
Vineri, 24 iulie 2015, ora 11.00, în sala de ședinţe, or. Ungheni, str. Naţională 11, se convoacă şedinţa extraordinară a Consiliului raional Ungheni pentru a examina chestiunile privind alegerea preşedintelui raionului Ungheni, stabilirea numărului de vicepreşedinţi ai raionului și alegerea vicepreşedinţilor raionului.
Este o a doua încercare de a alege persoanele din conducerea raionului. Prima a avut loc pe 17 iulie, dar la care nu s-au prezentat consilierii raional, cu excepția consilierului independent Iurie Toma. Probabil, și de această dată președintele raionului ar putea să nu fie ales, deoarece, conform zvonurilor care circulă prin târg, s-ar insista pe două candidaturi. Acestea ar fi Oleg Belbas de la Partidul Liberal Democrat din Moldova și Ludmila Guzun de la Partidul Democrat din Moldova. Dar până sâmbătă mai este timp pentru negocieri.