De la începutul acestui an, în raionul Ungheni 120 de pacienți au fost diagnosticați cu cancer. Această maladie constituie cea de-a doua cauză principală a mortalităţii, după bolile cardiovasculare. Deși la nivel de țară numărul cazurilor este în continuă creștere, în raion se observă o scădere comparativ cu perioada similară al anului precedent, când au fost diagnosticați 162 de bolnavi, dar totuși mai mare decât numărul pacienților diagnosticați în aceeași perioadă în anul 2016 – 98 de persoane. În aceste date nu au fost incluși copiii, ei nefiind luați la evidența primară, conform spuselor lui Mihai Serbianu, șef interimar al Secției Consultative din cadrul Spitalului Raional. După incidență, pe primul loc în acest an se află cancerul pulmonar, urmat de cel genital, hemoblastoze, hepatic și gastric, spre deosebire de anul trecut când pe primul loc se afla cancerul de piele, urmat de cancerul mamar, genital, colorectal și hemoblastoze.