Cum să convingi un tânăr de 18 ani, cu acte în regulă, să participe la alegeri? De ce s-ar trezi duminica mai devreme și ar sta câteva ore la coadă?
Despre importanţa exercitării votului au aflat 100 tineri de 18 ani şi 5 instituţii locale de învăţământ din oraşul Ungheni, care vor vota pentrru prima dată la alegerile locale din iunie. Dar campanile de educare și sensibilizare a tinerilor din orașul Ungheni nu se termină aici.
Timp de 2 zile, 20 tineri voluntari au fost instruiţi în domeniul educaţiei electorale, participarea cetăţenească, rolul tinerilor în procesul de luare a deciziilor, discursul public, liderism şi cetăţenia activă. Aceşti Educatori de la Egal la Egal în educaţie electorală au intrat în acţiuni de informare şi promovare privind importanţa participării tinerilor la alegeri, ca formă şi spirit civic într-o societate democratică. Căile de sensibilizare au fost diverse: ateliere de informare direct cu tinerii, sensibilizare prin pliante informative cu îndemn la vot, chiar şi un concurs de postere privind importanţa participării la vot, în special a tinerilor.
Astfel că, cei 20 tineri Educatori de la Egal la Egal vor desfășura ateliere de informare cu tinerii din orașul Ungheni, vor participa la dezbateri privind importanţa votului într-o societate democratică și vor realiza diverse activităţi de sensibilizare și stimulare a participării tinerilor într-o comunitate.
Iniţiativa Locală a Tinerilor “Votul tău – o şansă pentru o viaţă decentă pentru TINEri” este realizată de Asociţaia Obştească pentru Copii şi Tineret “Făclia”, președinte Angela