Uneori mă simt ofensat când aud la tot pasul că în Moldova sunt cele mai mici salarii din Europa, cele mai rele condiţii de viaţă, aici totul e cel mai rău. Dar nimeni nu spune că ţara noastră e lider european la numărul de funcţionari: pe parcursul ultimilor ani la noi, la fiecare mie de locuitori, erau 7,37 persoane, în Germania – 0,19, în România – 0,66, în Lituania – 5,28.
La început această cifră m-a speriat, încercam să mă conving pe mine că la noi nu pot fi peste 21000 de funcţionari. S-a dovedit că pot.
Pe un site – mare e puterea internetului – am găsit o informaţie interesantă despre aparatul uriaş de funcţionari: „În varianta de maculator a Strategiei Reformei Administraţiei Publice pe anii 2016-2020 este numită cifra de 42,7 mii de angajaţi care în 2015 au fost antrenaţi în organele centrale ale puterii”. Cu atât mai mult cu cât acum, se pare, avem 16 ministere plus 40 de agenţii care deseori dublează atribuţiile ministerelor.
Actualul prim-ministru a spus că va fi desfăşurată cea mai profundă şi ambiţioasă, precum şi cea mai complicată reformă a puterii publice centrale, care avut loc vreodată în Moldova. Dar în ţara noastră, potrivit specialiştilor, orice reformă duce la umflarea statelor. În conformitate cu informaţia publicată, când a venit la putere Alianţa pentru Integrare Europeană, fiecare partid avea câte o funcţie de ministru adjunct, adică, câte 4 la fiecare ministru, acum din nou ar fi câte 2-3. Tot aşa e şi la nivel local.
Mă voi referi din nou la specialiştii care consideră că chiar şi fără modificarea cardinală a structurii actuale a administraţiei publice aparatul de funcţionari poate fi redus nedureros cu 4-5 mii de unităţi şi astfel să se economisească cel puţin 270-300 milioane de lei din mijloacele bugetului. Pe mine aceste cifre mă sperie. Ce se întâmplă, de ce se străduiesc să ne pună în cârcă miliardul de euro furat, să mărească amenzile majorând faimoasa unitate convenţională de la 20 la 50 de lei, dacă cu uşurinţă pot fi disponibilizaţi mii de funcţionari, dar dacă îi disponibilizăm mai drastic, în câţiva ani am putea întoarce nu numai miliardul furat, ci şi alte furturi.