Destinul lui Pantelimon Halippa (născut în 1893, la Cubolta, Bălți, decedat în 1979, la București) este identic cu destinul tragic al Basarabiei din cumplitul secol XX. Având rădăcini puternice în glia strămoșească, studii teologice la Seminarul din Chișinău și profunde studii universitare la Tartu (fizică și matematică) și la Iași (istorie și litere), în anii 1917-1918 devine fruntaș de vază al Mișcării de Eliberare Națională, un tribun al românismului, un stegar curajos și artizan iscusit al Unirii Basarabiei cu Patria-Mamă – România.
În calitatea sa de președinte al Partidului Național Moldovenesc, vicepreședinte și apoi președinte al Sfatului Țării, Pantelimon Halippa a consolidat unitatea ”Blocului Moldovenesc” și a realizat un larg consens politic parlamentar. Astfel, Sfatul Țării a reușit să adopte multe decizii cruciale pentru destinul Basarabiei, precum zădărnicirea tentativei imperialiste a Ukrainei de a anexa Basarabia, reforma agrară, Declarația de Unire a Basarabiei cu România din 27 martie 1918 etc.
Este relevantă și poziția principială și consecventă a lui Pantelimon Halippa și altor fruntași basarabeni unioniști (Ion Pelivan, Ion Codreanu, Sergiu Cujbă ș.a.) în lupta pentru recunoașterea internațională a Unirii Basarabiei cu România în cadrul Conferinței de Pace de la Paris (1919-1920). La 28 octombrie 1920, principalele puteri aliate și asociate – Marea Britanie, Franța, Italia și Japonia – au recunoscut suveranitatea României asupra teritoriului Basarabiei. Împreună cu alți politicieni, oameni de știință și cultură, Pan. Halippa a condamnat tranșant raptul Basarabiei, Bucovinei de Nord și Ținutului Herța de către Uniunea Sovietică la 28 iunie 1940 în baza Pactului Moltov-Ribbentrop. După 1940 și 1944 acesta și alți fruntași unioniști basarabeni refugiați în România nu s-au dezis de convingerile lor și au apărat conștient cauza Basarabiei române chiar și în condițiile vitrege ale regimului comunist.
Pentru rolul pe care l-a avut în realizarea Unirii Basarabiei cu România în 1918 Pantelimon Halippa a fost arestat în mai 1950 și întemnițat la închisoarea din Sighet, iar în martie 1952 a fost predat organelor sovietice. Dânsul a respins categoric insinuările sovieticilor, aducând argumente incontestabile privind caracterul obiectiv și legitim al unirii Basarabiei cu România, rezultat firesc al realizării dreptului națiunilor la autodeterminare, drept recunoscut de către Lenin, cu care a discutat personal la Petrograd în 1917. Cu toate acestea, la 22 iunie 1952 Tribunalul Militar al RASS Moldovenești l-a condamnat pe Pantelimon Halippa la 25 de ani de muncă silnică, suportând calvarul GULAG-ului sovietic, fiind internat treptat în 11 lagăre din Siberia. După moartea lui Stalin a fost amnistiat în 1955, dar revenind în România, a fost dus la Gherla, unde a mai stat la închisoare până în 1957.
Cauza Basarabiei rămâne o preocupare a lui Pantelimon Halippa și după reîntoarcerea sa din gulagul sovietic, dar revine mai activ la ea după 1964, odată cu noul curs al oficialităților de relativă independență în politica externă a României. El era convins că ar fi posibilă reunificarea Basarabiei cu România în cadrul sistemului socialist. În octombrie 1966, precum relata un agent al securității, Pantelimon Halippa declara: ”Momentul este potrivit și chiar sunt surprins de ce conducerea de stat nu adoptă o atitudine oficială în această chestiune. Chinezii au dreptate când spun că Rusia țaristă a furat teritorii asupra cărora nu avea niciun drept. K. Marx afirma și dânsul că Basarabia este românească. Înainte de 1944, Moscova putea invoca pretextul că a eliberat pe basarabeni de sub exploatarea burghezo-moșierească, însă astăzi regimul nostru este comunist, ca și cel din Rusia. Deci, conducătorii din Kremlin ar fi absolut firesc să dea înapoi ce au furat țarii în 1812 și apoi în 1877 și ulterior în sec. XX…”.
Pantelimon Halippa face parte din cohorta fruntașilor români basarabeni de la începutul secolului XX, care aveau capacitatea și competența necesară pentru a realiza onorabil misiunea lor istorică conștientizată de salvatori ai ”blândei Basarabii ajunsă-n ziua de apoi”, vorbele genialului poet român Mihai Eminescu.