Dragă redacție, permite-mi să fac puțină filosofie, căci vorbim numai despre politică și de viața grea. V-ați gândit vreodată că tot ceea ce i se bagă unui copil în cap până la șapte ani, mai apoi îi strică toată viața sau îl mângâie blând pe cap.
Pentru a testa această axiomă, e suficient să facem un experiment destul de simplu: se adună un grup de oameni și, povestind un subiect necomplicat, de câteva ori este numită una și aceeași cifră. Iar peste un anumit timp, să fie rugați să spună o cifră care le vine în minte. Imaginați-vă că cei mai mulți vor rosti cifra dumneavoastră provocatoare și doar un număr foarte mic de persoane se va abate de la standard. Dar aici putem judeca în două moduri: fie că sunt foarte isteți și au întotdeauna câteva cuvinte inteligente în rezervă, sau pur și simplu nu te-au ascultat. Deci, etalonul planului-scenariu și al valorilor morale și materiale ale vieții viitoare la fel ni se inoculează la o vârstă inconștientă, când credem cu naivitate că adulții sunt deștepți și înțeleg ce înseamnă viața.
În copilărie citeam cu nesaț „Contele de Monte Cristo“, „Cei trei muschetari“, câte ceva din „1001 de nopți“ unde norocosul Sinbad rupea rochia de muselină a fetei ordinare, odată, chiar am citit și din operele lui Schopenhauer, din care am înțeles un lucru important – viață e un rahat, dar trebuie să o trăiești cu demnitate. Așa am și trăit…
Am procedat сa cei trei muschetari și Edmond Dantes: în loc să muncesc cu hărnicie – un șir nesfârșit de femei, petreceri zgomotoase, goana după pandantive cu diamante și, în pauzele dinte aceste îndeletniciri, jurăminte de credință față de Majestatea Sa. Ca să spun în câteva cuvinte, am dus o viață clocotitoare, am citit o mulțime de cărți utile. Acum, imaginați-vă cât de sărăcăcios aș fi trăit dacă aș fi citit „Coliba unchiului Tom“, „Tăunul“, „Suferințele tânărului Werther“ și alte prostii despre tot felul de Bazarovi care operează cu instrumente nesterile și Rahmetovi, care dormeau pe un pat din scânduri goale negeluite în care erau bătute cuie. O grozăvie!
Dar și mai groază mi se face când mă gândesc la copiii care cresc fără a citi ceva, cu excepția comentariilor pe paginile de socializare, și la cei mici, zămisliți de părinți care nu scapă telefonul mobil din mâini.
