Am crezut că dacă voi ajunge la pensie, voi avea o viață liniștită, cu atât mai mult că fetele mele de mult sunt pe la casele lor. Singură le-am crescut, pentru că soțul m-a părăsit încă de pe când o alăptam pe a treia.
M-am străduit ca în copilărie să nu le lipsească ceva, să aibă și ele ce aveau colegele și prietenele lor. Pentru aceasta am lucrat și în două, și în trei locuri, și ziua, și până seara târziu. N-au știut de foame, au avut cu ce se îmbrăca, încălța, aveau și cu ce se distra când crescuseră mai mari. Poate doar nu au simțit că au tată, deoarece un bărbat în casă întotdeauna e o autoritate mai mare pentru copii și ordinea e alta, dar am încercat eu să le fiu și mamă, și tată, deși tot timpul le iertam năzbâtiile, nu le dojeneam dacă mai călcau și ele pe băț, că așa sunt copiii.
Toate au obținut studii, s-au măritat și acum sunt la casele lor. Iar eu am rămas singură-singurică. Acum, la bătrânețe, când și eâau am nevoie de un ajutor, n-am cui mă adresa. Nu am nevoie de bani, pensia, deși nu e din cele mai mari, îmi ajunge și chiar mai pun câte ceva la ciorap, pentru zile negre. Ințeleg, că acestea nu vor întârzia să vină.
De ce? Fetele mele acum practic nu comunică cu mine, deși nu le-am făcut nimic. Nu înțeleg ce s-a schimbat în viață de au o așa atitudine față de mine. Această întrebare mă frământă și ziua, și noaptea, când nu dorm și mă tot gândesc ce viață am avut, prin ce greutăți am trecut, cât de complicat mi-a fost să le cresc. Uneori îmi pare că bogăția le-a luat mințile și au uitat de unde au pornit, pentru că toate au nimerit în familii înstărite și au de toate. Dar iată că de mamă au uitat. Nu le cer nimic, doar să comunice cu mine, măcar o dată pe lună să-mi sune și să mă întrebe cum îmi este sănătatea, dacă sunt încă vie.
Posibil, pe parcursul anilor, fiind ocupată mai mult cu grijile de a le face o viață îndestulată, am uitat de un lucru: să le învăț să mă respecte, să nu creadă că totul cade din cer, că și eu sunt organism viu și nu mașină de făcut bani. De aceea prin acest mesaj vreau să le spun tuturor: învățați copiii să respecte părinții!
Nu semnez cu numele meu adevărat, nu vreau ca fetele mele să fie arătate cu degetul și să sufere din această cauză. Totuși, cred că odată și odată își vor aduce aminte că au o mamă care le duce dorul.