Nicolae Iorga zicea că un popor care nu-și cunoaște istoria este ca un copil ce nu-și cunoaște părinții. În acest context Tamara Roman, șefa Bibliotecii Publice Florițoaia Veche, a decis să reconstituie împreună cu locuitorii comunei istoria localității, inaugurând serviciul „Istoria de lângă noi”. Or, unul din obiectivele bibliotecilor este dezvoltarea memoriei locale. Acest serviciu a fost preconizat ca un ciclu de activități care au menirea să reconstituie istoria prin redescoperirea și promovarea personalităților care au contribuit și contribuie la dezvoltarea, prosperarea și promovarea imaginii localității atât în țară cât și peste hotarele ei.
Cu ocazia împlinirii celor 70 de ani de la al doilea val de deportări, în bibliotecă au fost invitațe persoane deportate și descendenți ai acestora, martori oculari ai vremurilor de restriște din comuna Florițoaia Veche: Alexandra Cucu, Grigore Damian, Olga Vignan, Ecaterina Diaconu și Ludmila Zderciuc. Toți aceștia erau copii când au fost ridicați și duși în ghearele Siberiei. Cu lux de amănunte au povestit invitații cum au fost treziți din somn la o bucată de noapte și fără vină înstrăinați de casă. Au suportat destule fărădelegi, foame, frig și umilințe. Mi-am dat seama de aceasta îndată ce au început a vorbi, după lacrimile, emoțiile și durerea ce le înecau vocile. Au muncit la tăiat păduri, la ferme de porci și vaci, la elevatoare indiferent de erau bărbați ori femei, copii ori bătrâni numai ca să poată supraviețui. Cel mai greu le-a fost la început, pentru că nu cunoșteau limba lui Stalin și apoi localnicilor din Siberia li s-a spus că moldovenii sunt canibali, dar, fiind un popor deștept și harnic, s-au descurcat și acolo, și-au construit case și au demonstrat rușilor că sunt gospodari și mărinimoși.
După moartea lui Stalin s-au întors în țară, dar n-au mai găsit casele lor și din nou au construit din nou, au suportat atitudinea ostilă a oamenilor, care îi socoteau „dușmani ai poporului”. Vreau să menționez faptul că a fost deportată floarea națiunii, cei mai gospodari și cei mai deștepți oameni, intelectuali, preoți ș. a.
Îmi pare bine că biblioteca de la Florițoaia Veche a preluat acest serviciu de la Cetireni, iar noi, la rândul nostru, de la Frăsinești. Este un serviciu necesar pentru populație, pentru generațiile în creștere, care ne ajută să cunoaștem și să promovăm istoria și personalitățile localității.
La desfășurarea activității au fost implicați elevi care au recitat versuri și fragmente dedicate celor deportați, de asemenea, cu un recital de cântece patriotice a venit formația folclorică „Țărăncuțele” din localitate.
M-a bucurat mult prezența primarului Sergiu Mărgărint, care a susținut și susține mereu dezvoltarea culturii în teritoriu. Dânsul le-a mulțumit tuturor invitaților și le-a oferit diplome și cadouri, de altfel, a mai promis utilizatorilor că va face tot posibilul ca biblioteca să-și extindă suprafața.