Dacă undeva se realizează rezultate performante, înseamnă ce se poate, dacă cineva reușește, înseamnă că există posibilități.
Pur accidental m-am ciocnit de informații, care la noi în țară rămân fără atenție, nu le consideră nimeni, iar oamenii continuă să muncească și să realizeze ambițiile sociale, utile pentru toți. Mi-aș dori să fac cunoștință cu echipa de management public al raionului Ungheni, cu conducerea de vârf a acestei regiuni, pentru ca să înțeleg, cum acolo se poate de obținut rezultate, iar în alte raioane nu, să clarific, ce fac unii și nu fac alții, etc. Doar într-o țară locuim, iar condițiile de supraviețuire sunt cam aceleași în toată Moldova, cu mici excepții, care practic nu influențează deciziile și managementul la nivel regional.
Începând cu data de 9 martie la București își desfășoară lucrările Forumului pentru Dezvoltare Durabilă și Antreprenoriat (Forum for Sustainable Development and Entrepreneurship, second edition – 2015). Este un forum care întrunește diferite persoane de știință, cercetători, manageri, oficiali străini, etc., unde se discută diferite proiecte, programe, strategii, atât realizate, în curs de desfășurare, cât și altele noi, care urmează a fi implementate în diferite regiuni ale Europei.
Din Moldova nu am întâlnit participanți. Însă mare mi-a fost mirarea când un participant din Austria a făcut o prezentare a colaborării dintre Uniunea Europeană și țările Parteneriatului Estic. Dumnealui a subliniat că Moldova este cea mai activă dintre țările membre a acestui parteneriat în sensul colaborării și oportunităților valorificate. Însă nu aceasta m-a impresionat, ci exemplu, în care a fost adus raionul Ungheni din Republica Moldova. S-a făcut referințe la nivelul înalt de optimism al activității acestei regiuni din Moldova și a subliniat că, servește ca un exemplu în relațiile de colaborare din interiorul acestui parteneriat. Au fost aduse exemple de implementare a unor proiecte despre care moldovenii nici nu le cunosc, inclusiv din infrastructura comunală, valorificare a proiectelor transfrontaliere, dezvoltare a mediului de afaceri a acestei regiuni, despre metodele care le aplică conducerea raionului pentru a atinge cât mai mari performanțe, etc.
Ca cercetător, am efectuat o incursiune analitică operativă asupra rezultatelor activității Consiliului Raional Ungheni din ultimii ani, în care am constatat cu adevărat că rezultatele realizate de către acest raion sunt de invidiat, în comparație cu alte regiuni din Moldova. Am conchis că există persoane cu voință și capacități organizatorice și în Moldova pentru care rezultatul calitativ contează.
Analiza operativă a rezultatelor obținute relevă că există destule argumente pentru a da o apreciere pozitivă activității raionului în întregime și, nu în ultimul rând, a echipei de administrare a regiunii. Aici trebuie să luăm în considerare că, în oricare activități fie de nivel raional sau național contează echipa și interesul acestei echipe. Mai mult, dacă interesul echipei coincide cu cel a conducerii echipei, iar acestea se corelează cu interesele cetățenilor acestui teritoriu, atunci cu bună seamă se poate afirma că acolo se pot realiza lucruri bine și frumoase. Nici un rezultat nu poate veni de la sine fără capacități, dorință și implicare masivă.
În urma analizei operative a rapoartelor oferite de către structurile Consiliului Raional Ungheni, dar și cele statistice, am conchis că rezultatele realizate în ultimii 4 ani sunt net superioare în comparație cu alte regiuni din RM. Conform unor surse de informații, astăzi r-ul Ungheni se află în Top-ul raioanelor din Moldova la compartimentul, colaborare internațională, regională, transfrontalieră, investiții, valorificarea proiectelor finanțate din granturile europene și internaționale, cu cele mai venituri la bugetul raional pe cap de locuitori, cea mai largă rețea a mediului de afaceri între toate celelalte raioane, etc.
Indicatorii statistici relevă că în ultimii ani, economia raionului Ungheni a fost în permanentă creștere. O altă concluzie se desprinde din rezultatele realizate, despre faptul că, echipa de management public a acestui raion se conduce și face eforturi de a implementa standardele de calitate în managementul public. Despre aceasta vorbesc câțiva indicatori, care cert se ating numai în rezultatelor implementării acestor standarde. Numai în rezultatul unui management și administrări publice corecte pot fi create câteva mii locuri de muncă, să sporească esențial numărul investitorilor în raion, ceea ce a sporit volumul veniturilor la bugetul de stat și raional. Dacă până nu de mult nici vorbă nu era despre investiții în infrastructura socială din raion, atunci astăzi, datele din rapoartele prezentate, demonstrează o activitate sporită în acest domeniu.
Pentru prima dată în ultimii 20 de ani, a fost posibilă efectuarea investițiilor în repararea drumurilor din comune și sate, reconstrucția unor căi de comunicare de nivel local din bugetul raional.
Deci, totuși, se poate și în Moldova de a fortifica eforturile de organizare pentru ca să nu se stea cu mâna întinsă la centru ca să se obțină mijloace pentru infrastructura rețelelor de comunicare regională.
O altă realizare ține de aprovizionarea cu apă potabilă în localitățile din Moldova. Aici raionul Ungheni este printre primele raioane în valorificarea oportunităților de obținere și implementare a proiectelor din acest domeniu. Datorită administrării corecte a proceselor a fost posibil demararea construcțiilor a conductelor de apă, canalizației și reconstrucție a infrastructurii comunale din raionul Ungheni. La acest compartiment raionul Ungheni este lider în comparație cu celelalte raioane din țară.
Raionul Ungheni a devenit poarta securității energetice a RM datorită dării în exploatare a gazoductului Iași-Ungheni. Pentru următorii 2 ani conducerea Ungheni a planificat un proiect energetic de proporții. Vor fi realizate două proiecte mari.
Primul cu o valoare de 9 milioane euro, ține de construcția unui poligon de procesare a deșeurilor, care vor fi adunate din trei raioane învecinate.
Al doilea proiect, în valoare de aproximativ 22 milioane dolari americani, ține de sectorul energetic. Aceste două proiecte sunt corelate unul la altul, deoarece poligonul de deșeuri va servi ca materie primă funcționarea celui de-al doilea proiect. Este vorba despre implementarea unei instalații de procesare a deșeurilor pentru producerea metanului de puritate 99%, instalarea unei turbine electrice care va funcționa din gazul obținut cu o putere de 20 MGW/H. și producerea de cărbune activat. Această instalație va funcționa după o tehnologie absolut nouă, descoperită de savanții americani în anul 2013, care nu este bazată pe ardere și nu elimină nici un fel de gaze în aer, transformă metalele grele, mercurul și alte substanțe periculoase în carbon.
Rapoartele relevă că pentru prima dată, în ultimii ani, raionul Ungheni și-a permis efectuarea unor investiții în reparația, dotarea, asigurarea cu cadre calificate, implementarea noilor tehnologii, în școli, grădinițe, licee, instituții de învățământ mediu de specialitate, cluburi, case de cultură, clădirile administrative, etc.
Un rezultat al eforturilor depuse de administrarea raionului este domeniul de ocrotire a sănătății. Eforturile insistente a condus la obținerea și valorificarea fondurilor financiare de la bugetul de stat, din fondurile europene și cele regionale. În acest sens raionul Ungheni este unul din cele mai avansate pe republică. Au fost modernizate spitalele din raion, au fost efectuate construcții și reparații capitale a entităților din sfera ocrotirii sănătății, fapt ce a condus la menținerea unei calități ridicate a serviciilor din sănătate și păstrarea locurile de muncă și a specialiștilor din domeniu.
În prezent sunt în proces de desfășurare peste 40 de proiecte comune regionale, transfrontaliere, mixte cu alte țări, de vecinătate cu unele regiuni din Românie, etc.
Sunt mult mai multe rezultate bune realizate de raionul Ungheni. Sunt de părere că raionul Ungheni devine o faptă împlinită a sarcinilor, dacă se dorește și există consens între componentele raionului atât de nivel local, cât și regional. Anume aici în prezent sunt în proces de derulare mai multe șantiere de construcții și reabilitate a infrastructurii drumurilor și domeniilor rurale.
Alte două proiecte de proporții cu impact major asupra infrastructurii sociale, mediului de afaceri și creării locurilor de muncă sunt la etapa de pre-aprobare și implementare.
Primul este legat de reanimarea și formarea unui complex agroindustrial de formă închisă la nivel de raion, pentru dezvoltarea agriculturii și domeniului de creștere a animalelor, crearea rețelei de procesare și prelucrare a produselor agricole și din carne până la producție gata. Adică, acest proiect are ca sarcină dezvoltarea complexului agroindustrial pe toate domeniile de activitate din agricultură cu utilizarea celor mai performante tehnologii. Perioada de implementare a acestui proiect este de 5 ani.
Al doilea ține de crearea unui parc industrial-tehnologic, în care vor fi amplasate și vor funcționa mai multe întreprinderi de producție atât din sectorul alimentar, cât și industrial. Perioada de implementare a acestui period este de 3 ani
Volumul investițiilor acestor două proiecte este de aproximativ 150 milioane euro, fonduri care vor veni de la investitorii locali și străini, mijloace acordate de finanțatori externi sub formă de granturi nerambursabile, credite ieftine și fonduri de la bugetul de stat.
În așa fel vor create noi locuri de muncă, volumul veniturilor la bugetul regional va crește impresionant, iar impactul asupra sferei sociale va fi simțit de fiecare cetățean locuitor al raionului Ungheni.
Deci, se pot obține rezultate palpabile și în Moldova, numai dacă se dorește.
Aș sugera conducerii centrale a Moldovei, să organizeze seminare și cursuri de informare în raionul Ungheni, cine știe, poate cineva din alte regiuni ar urma exemplul raionului Ungheni.
Sursa: http://www.costandachi.eu/?p=1696