Când primăvara îşi revarsă culorile feerice ale Mărţişorului peste plaiul nostru şi îl ornează cu ghiocei şi viorele, toate mamele, soţiile şi femeile se prefac în zeiţe. În aceste clipe mă rog timpului să mai zăbovească în peronul aşteptării, căci mai am multe de făcut: să visez, să sper, să iubesc, să cânt. Vreau să slăvesc în vers şi în cântec fiinţa care e capabilă să plângă o noapte întreagă, iar dimineaţa să iasă în lume cu un zâmbet frumos, înfruntând toate provocările cotidiene.
Izvorâtă dintr-un mănunchi de soare, de multe ori viaţa te-a pus să patinezi printre copci de gheaţă, ai mers adesea prin fulgere, ai trecut prin ape reci, ai alergat prin ploaie, dar niciodată nu ai avut picioarele ude. Eşti neînţeleasă pentru sensibilitatea deosebită, fiindcă te emoţionează tot ce este frumos: o floare, o melodie, un zâmbet, vocea unui copil, tandreţea unui bătrân, amintirea cuiva drag. Numai tu, femeie, eşti capabilă să trăieşti zile întregi cu un compliment, să păstrezi cu sfinţenie orice amintire, care ţi-a făcut sufletul să vibreze. Renunţi la tine, te sacrifici în numele iubirii, dăruind totul copiilor, soţilor, părinţilor, prietenilor. Te laşi rănită şi apoi iertată. Eşti dependentă de dragoste, de mângâieri, de cuvinte frumoase. Ai bucurii şi vise nevinovate, pe care nu ar trebui să le tulbure nimeni. Pui iubire în tot ceea ce faci şi dăruieşti iubire.
Frumoasă la chip, căci te caracterizează delicateţea, sensibilitatea, iertarea, ambiţia. Uneori greu de înţeles, dar atât de uşor de iubit. Născătoare de prunc, mamă grijulie. Eşti o fire puternică, dar rezistentă. Întruchiparea sublimului, dăruieşti lumină şi har.
Îmi ridic ochii spre cer şi mă rog ţie, Doamne, păzeşte această fiinţă de povârnişul nesigur al înstrăinării, de amarul suferinţei. Anume de la tine învăţăm mirosul florilor de tei, de la tine desprindem şi ne asumăm propriile umbre şi lumini. Până când această fiinţă leagănă prunci şi înfrumuseţează locul, nu suntem săraci. Cele mai gingaşe, tandre fiinţe din lume. Astăzi, când ghioceii ne îmbie să-i culegem, când ca niciodată mărţişoare se leagănă la piept în adierea uşoară a vântului, 8 martie vine să ne lumineze sufletele, să ne colereze făptura în stop de fericire, lumină şi căldură.
