Stimată redacție, dragi cititori, vreau să împărtășesc cu voi ce am pățit într-un microbuz de rută din municipiul Ungheni. Eu cu soțul ne-am urcat ultimii la una din stațiile din centru. La acea oră erau doar câteva persoane, copiii fiind în vacanță, deci locuri libere destule. Nici nu am reușit bine să ne urcăm și am observat că șoferul era foarte nervos, pentru că a început a striga să închidem ușa mai repede.
Am achitat taxa de călătorie, dar nu am reușit să ajung la un scaun ori să mă țin de acele bare, instalate pentru siguranță, că într-o clipă m-am trezit la podeaua murdară de noroi a salonului, fiindcă șoferul a pornit în trombă autovehiculul. Toți au strigat să se oprească, dar el parcă nici nu auzea și continua cu aceeași viteză. Eu am căzut pe mâna dreaptă și nu mă puteam ridica. M-au ajutat ceilalți pasageri. L-am întrebat pe șofer de ce se poartă așa de urât, el mi-a răspuns grosolan că trebuie timp de 20 minute să fie înapoi, m-a și insultat cu cuvinte urâte și ne-a amenințat că ne dă jos din microbuz. Dacă ne-am fi dat sema că putea să se întâmple așa ceva cu noi nici nu ne urcam.
Am stat acasă în pat câteva zile, fiindcă era perioada sărbătorilor de iarnă și nu doream să deranjez, crezând că mă va lăsa durerea, însă nu a fost așa. Până la urmă am fost nevoită să chem ambulanța. Specialiștii de aici mi-au făcut o injecție, m-au dus până la policlinică, unde am fost consultată de medicul traumatolog, care mi-a dat îndreptare la radiografie, apoi mi-a prescris medicamente pe care le-am luat timp de 10 zile.
Întrebarea mea este: de ce eu a trebuit să pătimesc în felul acesta? Nu cer compensații morale și financiare, doar doresc ca în transportul public să lucreze oameni care respectă pasagerii.