Cu această ocazie a fost organizată o ședință comună cu reprezentanți ai Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, ai partenerilor de dezvoltare, ai administrațiilor publice locale din regiune și antreprenori care au sprijinit realizarea politicii de dezvoltare regională și au participat nemijlocit la realizarea proiectelor regionale.
În această perioadă ADR Centru a realizat 16 proiecte regionale în valoare de circa 233 milioane lei din Fondul Național de Dezvoltare Regională (FNDR) și circa 46 milioane lei din sursele donatorilor externi. Agenția este motorul de bază a îmbunătățirii calității vieții în Regiunea de Dezvoltare Centru.
Întru realizarea obiectivelor politicii de dezvoltare regională, ADR Centru, de la înființare și până în prezent, a întreprins măsuri concrete în vederea transpunerii misiunii ei în practică. Astfel, în cadrul acestui eveniment au fost prezentate reuşitele realizate pe parcursul acestor 5 ani de activitate, dar şi provocări şi perspective ale agenţiei în procesul de implementare a politicii de dezvoltare în Regiunea Centru. Diorectorul ADR Centru, Tudor Meșina, a menționat rolul partenerilor de dezvoltare, dar și activitățile majore desfăşurate împreună cu beneficiarii proiectelor întru crearea unor condiții de trai mai bune pentru locuitorii regiunii.
ADR Centru își desfășoară activitatea în 13 raioane situate în centrul țării: Anenii Noi, Călăraşi, Criuleni, Dubăsari, Hănceşti, Ialoveni, Nisporeni, Orhei, Rezina, Străşeni, Şoldăneşti, Teleneşti și Ungheni.